Azi am fost si mi-am vizitat bunicii si strabunicii… Offf… imi pare asa bine ca inca ma pot lauda cu strabunici… dar e asa de trist pentru ei…. e asa urata batranetea…
Am ajuns, am intrat in curte, mi-am salutat bunica si parintii (ei erau deja acolo, bunic nu mai am) si strabunica (stau casa langa casa si era venita in vizita), si am vorbit si i-am bafri pe toti din sat (stiu ca e urat, dar la tara sa fii „radio sant” e visul oricui, daca nu barfesti… esti degeaba :)) ), si am plecat cu strabunica, ca doua fete sprintene (ea sprintena cu 2 bete drept sprijin) sa il salut si pe strabunicu, l-am gasit in gradina… sapa…
„-Hai tataie in casa! ca uite a inceput sa ploua, lasa sapatul.
– Nu nepotica, sap… ca uite, au iesit niste seminte de dovleac aici („aici” insemnand intr-un colt al gradinii, langa cainele legat, langa un sopron…) – ca au fost in anii trecuti plantati aici dovleci… si iete… acum au iesit astia mici… si le fac loc sa creasca…
– Hai tataie, lasa, ca or sa creasca ei oricum, hai in casa ca ploua si uite, ti-am adus prajitura (intre timp baga degetul in farfurie si ia din mascarpone de pe tiramisu)
– pai mai taica… e moale, nu pot sa iau acum din ea
zic: – tocmai, hai in casa sa te asezi la masa… sa-ti dau lingurita…si o sa poti sa mananci din ea.
(intre timp strabnica venea sprintena pe carare
– off… il iei din gradina sa-l aduci in casa… (oarecum suparata)
Intram in casa, stam invartindu-ne, ei „melceste”, eu in jurul lor:
– hai tataie, stai la masa, stai sa ma duc sa-ti iau lingurita,
ma intorc
– hai mamaie, iti dau scaunul sau stai langa tataie?
– pai nu… ca vreau sa ma duc sa-ti vad si eu masina
– lasa mamaie, stai cu mine aici cat stau si iti promit ca mergem sa vezi si masina,
– hai! iti dau scaunul?
– nu maica, stai tu pe scaun, pentru mine e prea jos, ma chinui daca stau pe ala, stau aici langa tactu’-mare
Tataie… fermecat de prajitura lui, cu ochii pierduti in farfurie…:
– nepotica… nu mai vad cu un ochi.
zic: – ce s-a intamplat tataie?
– am trepidatii la inima… si am fost la spital… la fundeni… da… la fundeni; la doctorita (evident ca nu-i mai stiu numele) si mi-a dat reteta… da taica, mi-a dat reteta, si timp de o luna jumate am luat ce scria pe reteta… dupa o luna jumate.. eram in gradina, aranjam niste iarba… si m-am uitat la soare, sa vad cam in ce ora suntem, sa ma intorc la baba sa mancam, si… am vazut rosu cu ochiu’ stang… dupa rosu… si-a mai revenit… dar nu de tot…. si m-am dus aici la dispensar, si doctoru’ mi-a spus:
-ai carnetu’ la mata (e bolnav cu inima si din cate m-am prins eu, are un carnet cu evolutia medicala pe care trebuie sa il aiba tot timpul asupra lui… cred),
– zic, da, normal ca il am…
si doctoru zice
– pai… ti-a dat aia… aia… aia… si „aia” (medicamentul cu pricina, pe care evident nu ii mai tin minte numele), de la „aia” e,
– citeste el nepotica la efecte adverse acolo, si zice… aia, aia, aia si pierdera temporara a vederii… nu-l mai iei! gata!
-pai stai domne asa… cum sa nu-l mai iau, io ma duc la bucuresti la aia de la fundeni care mi l-a dat… nu asa… si-am plecat…
– ma duc la bucuresti, doctorita imi spune ca de la socul luminii… ochii mi s-au dereglat, dreptul e pe plus, stangul e pe minus, si mi-a facut reteta de ochelari, si imi spune:
– Domn’ Grigore, mata stii bucurestiul? ai unde sa iti faci ochelarii?
– pai… ma duc acolo la insitutu’ ala de ochi (el stia si numele si strada :0 )
– ei bine, te duci acolo si le spui sa-ti faca ochelarii dupa reteta asta.
– si m-am dus nepotica, si mi-a facut… ’36 de lei sau mii… rama, si 7 bani… sau lei… lentilele, ‘ai ce bine am vazut cu ei… era totul asa clar…
– pai si de ce nu-i porti tataie?
– …de ce nu-i port… da… de ce nu-i port (si mai pierdut in farfuria lui)
– pai nepotica… nu-i port ca nu stiu ce-am facut cu ei si le-am rupt un brat.. erau de plastic… si il sun pe Nicu (unchiul meu si ginerele lui) ca el e calul de bataie, si ii spun: Nicule, hai la Oltenita sa imi fac ochelarii, acolo pe strada (evident ca ii stia numele), -si ma duc si le spun: sa-mi puneti rama de fier… din ce-o fi numai sa nu se rupa, dar aveti grija sa pastrati lentila dreapta la dreptul si lentila stanga la stangul… si plec, zice Nicu ca o sa se duca dupa ei maine..
intre timp are aceeasi privire pierduta in farfurie, si se apleaca greoi sa ia bucata de prajitura din lingurita…
– da! si vin acasa, si vine si Nicu si-mi aduce ochelari… nu stiu ce-au facut ca n-am mai vazut deloc…da!… si-acum nepotica… ochiul stang s-a inegrit de tot… si dreptul se inegreste si el… DAR NU MA SUPAR, NU MA SUPAR NEPOTICA…. NICI PE DOCTORI, NICI PE DUMNEZEU…. BA MA SUPAR PUTIN PE EL… CA M-A TINUT PANA LA 96 DE ANI… ce sa mai fac eu la varsta asta?
l-am analizat tot timpul discutiei si-mi dadeau lacrimile… doamne!… ce oameni!!!!!!!! cati ani!!!!! la fraza de mai sus lacrimile deja imi curgeau pe obraz, am sperat din suflet sa fie atat de fermecat de farfuria lui si sa nu ma vada, bunica se ridicase si era pe undeva, nu langa noi sa ma vada…
mi-a rupt sufletul efectiv… imi imaginez ca e greu, imi imaginez ca e crunt sa numeri secundele si minutele pana cand moartea va bate la usa…
si-i spun, cu greu controlandu-mi vocea:
– tataie… uite asa ai reusit sa-ti vezi stra-stra-stranepoata
– da taica.. da’ e una
– una tataie, dar e stra-stra-stranepoata!
– da taica… da’ e una… (pierdut in farfuria lui)
– lasa tataie… vin si ceilalti acus’
imi vinea asa sa sar si sa-l iau in brate… dar as fi parut nebuna, ei au crescut intr-un mediu in care nu e de bun simt sa ai asemenea manifestari, in care raceala predomina, nu sentimentele, am ales sa-l imbratisez din priviri…
– intre timp mamaie vine cu 2 oua rosii vopsite, – ia maica, sa mamnanci si tu diseara, cozonac n-am, ca e 6 lei aici jos, si nu mi-a placut nici cum arata, dar mi-a adus ma-ta unu’ (adica mami) si ne-a fost de ajuns… ca noi nu mancam mult… nu mai pot mica sa mai fac… ca in anii trecuti faceam… si cozonaci… si pasca… aici in fata la cuptorul ala (si arata spre curte la cuptorul de lemne) si faceam si sarmale si taiam si miel… dar acu’ nu mai pot…
zic: – ohoooo mamaie… da’ ce sarmale faceai, si ardei umputi, mmmmmmmmmmm si mai ales cozonaci, erau asa buuuuuuuuuuuuuuni.
am plecat plangand pe usa casei lor, cu strabunica dupa mine, – sa vad si io maica masina ta…
pe carare spre casa bunicii, se opreste si se intoarce spre mine: – off maica… nu-l mai suport pe tactu’mare, asa povesteste de cand lumea si pamantu’, de cand era el tanar…
m-a pufnit rasul, sunt asa de comici acum… ca niste copilasi… copilasi cu o experienta de viata uimitoare, cu o viata de munca la CAP, cu o viata de dat la sapa, cu 5 copii nascuti, 4 crescuti (unul mort la 6 luni de la nastere) si cu 2 din cei 4 inmormantati… cu suflete extraordinare…, cu 10 nepoti crescuti, cu 9 stra-stranepoti, ca toti am trecut prin mainile lor… si cate nebunii am putut face… oh Doamne!…
… in momentul in care am intrat in casa, strabunica mi-a luat mainile in mainile ei, si cu ochii de un albastru incredibil, desi si-au pierdut din culoare datorita vremii… ma intreaba ca un copil mic, rusinat…- maica… vreau si eu sa te intreb ceva, am tot auzit vorbind… dar nu intreb, ca mi-e jena de ma-ta (mama mamei) si… asa se duce vorba… am asteptat sa vii tu, sa te intreb pe tine, maica… am auzit ca ai gasit un baiat bun…, moldovean, si ca esti cu el acum; zic – da mamaie, asa e! – bine maica, sa fii fericita, tu stii cel mai bine ce e bun pentru tine!
offffffffffffffff, Doamne… mi se rupe sufletul inclusiv acum cand scriu… imi pare rau ca nu le-am facut poze… sa intelegeti si voi, si prin imagini, ce fel de oameni sunt…
as spune: sa dea Domnu’ sa tina mult si bine langa noi… dar sincer.. oricat de trist suna… ei nu cred ca isi mai doresc asta… asa ca voi spune clasica vorba… „fie Voi Ta!”
Le multumesc din suflet ca mi-au oferit o zi cadou…
Pastila de Beauty cu Monica Lupu 