Traim intr-un ritm alert in care perceptia generala este de sufocare si lipsa de timp. Nu vreau sa intru in analize si descoperiri stiintifice, vreau doar sa spun ca ziua noastra de acum ne este atat de plina incat avem sentimentul ca ramanem fara timp. Este cumva tentinta generatiei noastre si a erei in care traim. Stam la birou 10-12 ore unde universul nostru este calculatorul iar restul timpului ajunge sa fie insuficient pentru micile placeri.
Unde isi mai are loc fericirea in ecuatia asta? in care totul se misca cu viteza luminii, acum este vineri seara, peste o secunda este duminica seara si peste alte doua secunde este iar vineri seara….
Spuneam in articolul anterior ca unul din pasii spre fericire este sa identificam echilibrul in tot ceea ce defineste viata noastra, evident, atat cat putem. Celalalt pas, pentru ca nu pot spune ca unul este anterior celuilalt, este sa ajungem sa ne cunoastem pe noi insine, sa avem capacitatea sa vorbim cu noi insine si mai ales sa ne raspundem sincer.
Sunt diverse situatii pe care ori suntem nevoiti sa le acceptam ori le acceptam pur si simplu, fie ca vorbim de job, fie ca vorbim de viata personala. Sunt situatii cand ieri iti era bine, ca stare generala, iar astazi parca simti ca ceva ce te incomodeaza in sufletul tau. Ca esti mai trist/a, mai deprimat/a, ca ai o stare pe care nu o poti defini.
Ce-ar fi daca, prin intrebari simple ai reusi sa ti-o definesti?
Eu cand ajung in asemenea situatii analizez zilele trecute, si incerc sa identific situatia care m-a facut sa ma simt inconfortabil. Si dupa ce am identificat-o, ma duc mai adanc si incerc sa gasesc ce m-a deranjat, ce m-a durut exact sau ce m-a dezamagit.
De multe ori am ajuns in punctul asta si am lasat totul aici. Apoi… mi-am dat seama ca daca eu nu iau masuri pentru mine, nimeni nu o va face, asa ca, intr-o situatie descrisa mai sus, am identificat motivul starii mele de disconfort, si am mers si am vorbit cu persoana in cauza pana cand totul s-a lamurit. Apoi m-am simtit mult mai usoara, cum ar spune americanii mai ”light”, si am inteles ca desi este extraordinar de inconfortabil, sa recunosc fata de cel/cea care mi-a produs disconfortul, sa recunosc si sa ii vorbesc despre asta face ca jarul, focul sa se stinga. Sa nu mai existe nici dezamagire, nici tristete, nimic.
Adevarat ca cel mai usor este sa ne simtitm victime si de cele mai multe ori sa ii mai punem repectivei/ respectivului si o eticheta in frunte si gata! Vai draga de mine ce victima neinteleasa sunt si vai! dar eu am intotdeauna dreptate sau orice alt motiv din care eu imi spun mie defapt ca eu sunt mai importanta si contez mai mult decat oricine.
Eu stiu, de multi ani, si am mai si scris despre asta, eu stiu ca pentru mine EU sunt cea mai importanta persoana (si asta se aplica mai ales cand nu exista copii, apoi topul se cam inverseaza), insa chiar daca eu sunt cea mai importanta pentru mine, inevitabil tot EU traiesc intr-o societate unde totul este ca o panza de paianjen si unde din mediul meu face parte si socializarea cu ceilalti, socializare care, cu cat este mai sincera si mai deschisa cu atat devine mai puternica.
Revin cu partea a 3-a 🙂
sursa foto: pinterest
Pana la noi pareri,
Zile cu soare in Regat!
Pastila de Beauty cu Monica Lupu 