Nu am avut o cale profesionala usoara. Nu am stiut niciodata ce voi ajunge. Am cochetat cu diverse cariere, dar asta doar pentru ca nu mi-am simtit „chemarea”. Nu de la inceput.
Asa ca mai intai am ales SNSPA- Facultatea de Comunicare si Relatii Publice. Nu am putut fi doar „studenta”, asa ca, in foarte scurt timp, m-am agajat. Bibliotecara. In acelasi timp, de la cursurile mele fugeam la cursurile Facultatii de Design Vestimentar, unde ma dfascinau domeniile studiate de sora mea. Mi s-a parut ca domeniul modei e ceva mult mai potrivit pentru mine. Asa ca o vreme am ajuns sa lucrez pentru un designer foarte cunoscut de la noi. Odata cu terminarea facultatii, am fost nevoita sa ma fac „om mare” si m-am angajat intr-o corporatie. Lucram pe zona HR, recrutare internationala, un post la care multi doar viseaza. Credeam ca, in sfarsit, mi-am gasit drumul. Mi l-am gasit. Pentru doi ani. Cand am decis ca vreau sa fiu antreprenor. Si asa am ajuns sa am propriul business in domeniul modei. Conjuctura a facut ca eu si sotul meu sa plecam din tara. Am inchis atelierul de creatie vestimentara si ne-am mutat in Scotia.
M-a atras mereu partea estetica a existentei noastre, dupa cum vedeti, insa nu am stiut exact ce vreau sa fac. Sau daca pot face ceva dintr-o pasiune, dintr-o inclinatie spre acest domeniu. Pana la un punct. Cand totul a devenit clar. Intamplarea a facut ca, in Scotia fiind, sa interactionez cu diversi specialisti in beauty. Mi se parea totul wow. Evident, veneam dintr-o tara unde lucrurile se faceau altfel. Ca orice femeie, ma duceam la un salon de epilat, in oraselul in care locuiam. Dar tehnica si profesionalismul mi se pareau ceva inimaginabil pentru ceea ce vazusem in Romania. Cumva, aici a fost clik-ul. Mi-am dat seama ca as vrea sa stiu mai multe despre beauty, dar sa invat sa fac totul ca acolo. Evident, lucrurile nu s-au intamplat peste noapte. Aveam deja un copil, nu prea mult timp, nici prea multa determinare.
Dupa ce s-a nascut insa si al doilea junior, venise timpul sa ma gandesc mai mult la viata mea profesionala, la drumul meu. Asa am ajuns sa fac primul curs de cosmetica. In Scotia. Asa am auzit si de Lycon. Am inteles ce inseamna sa profesezi cu responsabilitate. Au urmat alte cursuri, seminarii, testari de produse. Nu doar cu Lycon, dar cu Lycon cumva m-am identificat cumva de la inceput. Pentru ca, de la prima interactiune, ca si client al unui salon banal, am inteles ca promoveaza ceea ce mi-am dorit eu: profesionalism, igiena si rezultate impecabile.
Inceputurile Lycon
Ca familie, am decis sa revenim in Romania, din ratiuni ce nu tin de aceasta postare. Dar nu am vrut sa renunt la drumul pe care incepusem sa merg. Ma fascinau informatiile, termenii, produsele, efectele asupra oamenilor. Asa ca am decis sa fac dintr-o pasiune un business. Asa am ajuns sa lucrez cu Lycon Australia.
Intorsi in Romania, mi-a fost insa greu sa ma adaptez la sistemul de functionare in domeniu, aici, la mine acasa. Nu ma refer la birocratie sau la lucrurile ce tin de partea financiara, tehnica a businessului. M-am lovit si ma lovesc de niste probleme pe care inainte sa plec nu le constientizam, inainte sa intru in domeniu, nici nu stiam ca exista, iar acum, revenita aici imi par, sincer, din alta lume.
Ma refer la igiena in saloane. Nu! Nu la aceea impusa de lege, ca stiu ca multe se fac de ochii lumii pentru autorizatii, stiu ca dupa ce s-au luat autorizatiile multe lucruri deja nu se mai respecta de cum inchidem usa in spatele agentilor (asta daca vin in control), stiu ca mai merg si cuvintele frumoase sub forma de bani… Stiu aceste lucruri, le stiu, le traiesc pe toate! Si desi am tendinta sa spun „da! asa e la noi, ce sa facem?”, imi dau seama ca NU, nu asa e la noi! NU ASA TREBUIE SA FIE LA NOI.
Ma refer la igiena in saloane, igiena aia provocata, obligata, fortata de bunul simt. De bunul simt in relationarea cu clienta. De respectul fata de ea si mai ales fata de mine. Cum au inceput toate incercarile mele antreprenoriale? Toate, dar TOATE au avut la baza cum mi-ar placea mie sa fiu tratata. Cum mi-ar placea MIE sa fiu primita, servita, abordata, ajutata, etc in calitate de clienta. Si asta am pus in aplicare.
Ma uit mult in jur, si ajung des in diverse saloane. De cartier. De lux. Din centrul Bucurestiului. Din tara. Nu pot intelege si nu voi putea intelege vreodata cum poti sa fii salon de lux si sa folosesti ceara decantata, sa nu existe o igiena a mainilor, manusi si produse de unica folosinta. Mi se pare ca sunt doua notiuni din lumi diferite.
Eu stiu ca noi ca natie avem multe probleme. Am inteles ca, din cauza neajunsurilor zilnice, a saraciei, suntem rai, suntem egoisti. Inteleg ca, din dorinta de a avea profit cat mai mare, servicii cat mai ieftine si clienti cat mai multi, patronii de salon aleg sa refoloseasca produse in ideea de a face economie, aleg sa nu tina cont de conditiile minime de igiena punand astfel in pericol atat viata personalului cat si cea a clientelor.
De ce ma agit si cat costa cu adevarat un epilat igienic?
De ce am inceput o campanie pe zona mea de expertiza: epilatul? De ce nu stau si eu linitita ca mare parte dintre colegele mele?
Pentru ca asa cum spuneam mai sus, eu, pentru clienta din mine, pentru matusa din mine, pentru sora din mine, pentru femeia din mine, vreau produse de unica folosinta si igiena! Vreau ca respectul cosmeticienei mele sa il simt in spalatul pe maini, in manusile folosite, in spatulele aruncate dupa fiecare folosire. Vreau sa fiu respectata asa cum eu respect si platesc atat cat mi se cere pe serviciu.
Stiu ca nu putem accepta schimbarea atat de usor… mai ales cand de ani suntem obisnuiti intr-un anume fel, tocmai de aceea imi folosesc toata energia si nu numai, in aceasta campanie. Eu chiar cred ca la baza sta defapt o lipsa de informare. Stiu dovedit ca sa lucrezi igienic nu implica un cost mai mare de 3-5 lei. Stiu dovedit, ca toate clientele care au aflat de riscurile existente au dat cei 3-5 ron in plus.
E mult de munca, o stiu, o simt! Insa eu chiar cred ca daca fiecare specialist ar lucra pe domeniul lui cu respect si simt de raspundere, chiar am fi in alta parte. Am fi acolo unde ne dorim si unde ne plangem ca nu suntem dar pentru asta, este nevoie sa facem NOI, fiecare, ceva. Am primit multe replici dure, neplacute, de la: „nici in spitale nu exista igiena pe care noi o cerem in saloane” la „eu lucrez de 15 ani in domeniu si nimeni nu a plecat cu nimic de la mine”.
Realitatea insa contrazice spusele colegelor de breasla care inca nu inteleg riscurile. Toti, in masa, ne vaitam de ce se intampla prin spitale… este clar ca nu asta este „normalul” pe care ni-l dorim deci nu putem compara una cu alta. Daca noi ne plangem de ceva ce nu ne place si-am vrea mai bine, noi pe bucata noastra de ce sa nu oferim mai bine? Noi care lucram cu pielea, cu sange iesit din foliculii de par, cu secretii, menstruatii, piele moarta. Doar ca nu operam, in rest tot, in mare, tot sub aceleasi conditii ar trebui sa ne supunem si noi: de spalat si sterilizat maini, purtat manusi si evitat transmiterea de secretii, fluide, sange prin ceara refolosita si prin igiena precara.
Imi aduc aminte de la chimia din cls a 7-a cand minunata dna Hristev, singura de altfel de la care am inteles si eu ceva chimie, ne explica cum in apa, zharul se topeste, nu il mai vezi, dar el este acolo, a indulcit apa. Similar cumva cu ceara decantata… nu zic de par, ca il opreste sita, imaginati-va doar ca acel amestec „minunat” a epilat 60 de cliente, iar tu esti a 61-a.
Pastila de Beauty cu Monica Lupu 