Imi doream sa apuc sa scriu postul asta inainte de seara de revelion, insa… n-am mai apucat. Apoi l-am scris si n-am mai apucat sa il postez. Astazi insa… postam ca sa recuperam!
Dorinta de a ma bucura de tot ce ma inconjoara m-a acaparat mult prea mult.
Am crescut, o simt, o stiu, o respir…
S-au schimbat atat de multe intr-un an incat nu credeam ca se pot schimba intr-o viata. A fost ca un vartej, un vartej ametit, un vartej… invartit…
Au fost atatea intamplari si atatea experiente, incat acum cand parca trag linia imaginara, lista parca nu se termina.
Am invatat sa fiu mai rabdatoare cu cei de langa mine si cu cei la care tin; am invatat sa fiu mai cumpatata in decizii si gandire; am invatat sa simt tot ce ma inconjoara, si mai ales natura; am invatat ce inseamna sa te dedici lucrurilor in care crezi prin proiectele la care am participat; am invatat ce inseamna recunostinta lucrurilor bine facute prin “rasplata” oferita de Ryley si Cristina; am invatat ca prin natura noastra, nu ne dam seama de ce pierdem decat dupa ce pierdem… e un lucru des intalnit, e un lucru care apare in poezii, scrieri… cantece… e un lucru care ni se intampla si pe care il constientizam mult prea tarziu; am invatat ca TOTUL vine dupa cum poti duce, nimic nu e prea mult, nimic nu e prea putin (exact cum spunea medicul meu “habar n-ai tu cate poate duce omul”, si asa e…); am invatat ca respectul cere respect; am invatat ca oamenii adevarati sunt comori ce trebuiesc pastrate; am invatat ca parintii sunt sfinti, sunt ai nostrii indifirent de ce, ca sunt mai important decat orice… pentru ca parintii mei sunt ai mei; am reusit intr-o oarecare masura sa-mi inving teama de apa, am reusit sa pot sa visez apa fara sa ma trezesc speriata din somn; am reusit sa plang, din tot sufletul, cu tot sufletul si cu toata fiinta mea; am reusit sa rad si sa ma las mangaiata de o raza de soare; am reusit sa ma apropii de mine cu un pas mai mult; am gasit Camino si puterea descoperiri sinelui; am reusit sa ma bucur din suflet ca exist, ca sunt… si mai ales ca sunt asa cum sunt, ca sunt intreaga, sanatoasa, ca sunt capabila sa gandesc, ca sunt capabila sa ma bucur, sa invat, sa traiesc…; am reusit sa invat ca “graba strica treaba” intr-o proportie destul de mare; am vazut ce inseamna minunea aparitiei unui copil intr-o familie, ce greutate si ce insemnatate are; am reusit sa vad superbul meu Maramures, sa ma mai plimb o data cu Mocanita; am reusit sa merg cu trenul, dupa foarte, foarte multi ani; si de ce nu… am reusit sa sofez pe strazile din Bucuresti (deocamdata); am reusit sa ajut niste copii, sa aduc un zambet pe niste fete triste…
Am inteles ca am o personalitate, care este a mea, ca eu pentru mine contez cel mai mult; am reusit sa inteleg ca promisiunile se respecta pentru ca oamenii au suflet si mai ales pentru ca pot fi dezamagiti foarte usor.
Am inteles ca TOTUL conteaza! ca noi suntem parte din TOT si mai ales… acest TOT este al nostru in toata splendoarea lui!
Pentru 2010? Am multa speranta, un pic mai multa experienta, am sufletul meu, am Camino, am Moldoveanu, am Maramuresul, am rucsacul, bocancii si la nevoie masina. Am proiecte, planuri, job nou, provocari noi…
Pastila de Beauty cu Monica Lupu 