Perioada asta, când tenul meu se răzvrătește puțin, am citit foarte mult, am citit tot ce am intalnit despre față, SPF, ingrediente etc.
Știam de la cursurile frecventate că SPF-ul trebuie sa facă parte din ”cremăraia” aplicată zilnic (promit un articol unde explic în detaliu de ce- e în lucru) și am început să testez și să analizez texturi și branduri.
Ce vreau să rețineți și voi, mai ales că eu voi fi repetitivă în această informație, este ca SPF-ul trebuie aplicat zilnic. PUNCT. Așadar, odată cu terminarea verii nu terminăm cu crema cu protecție solară deoarece razele UV sunt prezente tot timpul anului, mai puternice sau mai slabe.
Ca prim element pe care trebuie să îl știm este ca toate aceste creme cu SPF sunt diferite ca formule. Chiar dacă toate sunt creme pentru protecția solară, fiecare brand are formula lui și folosește anumite ingrediente, mai bune sau mai rele.
În acest articol vreau doar să va spun că în America există Consumer Reports, o organizație independentă și nonprofit care adună date de la consumatori pentru a descoperi și menține adevărul, transparența și corectitudinea pe piață a brandurilor și produselor de larg consum.
Consumer Reports sunt cei care anual fac un top al produselor cu SPF, supunându-le unor teste riguroase, în urma cărora se analizează atât formula pentru protecția UVA și UVB, factorul de protecție solar, variația factorului de protecție solar cât și costul și performanța per total.
Știti care brand a ieșit câștigător pe 2019? Și nu doar pe 2019 ci pe ultimii patru ani?
La Roche Posay!
La Roche Posay a primit ”excelent” la fiecare analiză în parte, ceea ce înseamnă că protejează foarte bine împotriva ambelor tipuri de raze, UVA și UVB și că are o variație foarte mică de factor de protecție față de ce scrie pe ambalaj (în urma testelor s-a descoperit că în multe produse cu SPF formula își pierde din proprietăți, astfel protecția scade chiar și până la jumătate față de ce este menționat pe ambalaj).
Bun! Am descoperit cel mai bun SPF de pe piață, dar știți ce nu îl face să fie perfect?
Faptul ca La Roche Posay nu este cruelty-free, așadar, cumva ne rămâne să alegem între cea mai bună protecție solară sau să salvăm planeta de cruzimea față de testele pe animale în laborator.
Ah! Și încă ceva… eu nu știam, gama La Roche Posay este divizia cosmetică a Loreal!
În două-trei zile revin cu MARELE articol despre SPF! 😛