Uneori Romania doare!

Uneori, ori esti parte din lucruri, ori iti faci un zid si nu le lasi sa te atinga.

 

Ma doare Romania!

 

Am mai scris despre asta si nu cred ca voi inceta vreodata sa scriu. Ma dor tristetile tarii asteia, dar dintre toate, cel mai rau ma doare situatia copiiilor parasiti, abandonati, batuti, mutilati ca sa cerseasca. Cel mai tare ma doare ca ei nu au putut alege sau influenta decizia celor care i-au adus pe lume.

Am incercat sa fiu parte din lucruri. Sa ma implic in campanii, sa fiu Mos Craciunul catorva copii bolnaviori, sa ma ofer voluntar pentru diferite activitati. Sufletul meu in loc sa se concentreze pe ajutorul pe care il ofeream, s-a concentrate pe durere. Si-am plans… pana la epuizare. Am fugit departe de durerea asta si mi-am creat un zid protector. Unde stau ascunsa si nu le las sa ma atinga.

As putea spune poate, ca nu sunt pregatita emotional. Dar nu ma ajuta!

Zilnic ma ascund in scuze, ca in spatele cersetorilor de la semafor este o adevarata mafie, ca parte din batranii care cersesc sunt trimisi poate fix de aceeasi mafie in strada, ca indiferent de suferinta mea, de scrierile mele, zilnic sunt copii parasiti prin spitale, batrani abandonati, uitati in tara de propsii lor copii plecati prin tari straine dupa ”mai bine”. Ma ascund, ma infurii degeaba!

 

Azi am vazut un copil de alta etnie cum a incercat sa deschida rucsacul cuiva ce statea pe banca. Persoana a observant insa doar si-a retras rucsacul fara sa reactioneze altfel. Mama copilului, care se uita de la distanta, aparent surprinsa de gestul copilului a inceput sa tipe la el si sa il loveasca… in idea ca il cearta… un adevarat teatru!

 

M-am blocat in situatie… in lipsa de sanse ale copilului, in lipsa de educatie, iubire si empatie a mamei fata de propriul ei copil pe care il foloseste ca pe o unealta…

 

Ma doare Romania!

 

Iubire ascunsa in sentimentul de apartenenta, ce nu ne-a lasat sa ne rupem de ea!

 

…

 

sursa foto: pinterest

Publicitate